miercuri, 28 decembrie 2016

Recomandare carte: tuse muci şi podoabe de crăciun – Editura Fractalia, scrisă de Rareş Fogaş.

 
Am primit și vă recomand romanul: tuse muci şi podoabe de crăciun de Rareş Fogaş. Însă trebuie să vă anunț ceva încă de la început: în cazul în care vă asteptați la un material critic serios despre roman, atunci vă garantez din start că asteptările vă vor fi înșelate. Nu sunt critic. Este recomandarea mea de citititor. L-am citit și mi-a placut. Citiți mai jos să vă faceți o idee. Despre autor și carte.

Rareș Fogaș: student la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București; a publicat texte în revistele: Luceafărul, Agata literară, și în antologia Juventus 2013 (ed. Tracus Arte). Va scoate revista Pulă, o reluare a revistei cu același nume din anii '30, din care publică doar două numere; primul număr a fost ars și aruncat într-un coș de gunoi la Facultatea de Filosofie:

„Am vrut să scot din nou revista Pulă, numai că am făcut-o ca o foaie, adică doar câteva pagini trase la xeroxul de lângă școală și capsate, cu tot felul de texte: de-ale mele, de-ale lui Vica. Erau câteva secțiuni, dacă îmi aduc aminte, printre care versul numărului n, unde puneam versuri care au rămas în istoria literaturii din secolul trecut.

Am făcut și o pagină de facebook: www.facebook.com/organuniversal.”

Fragment:
mizeria asta de oraș îți oferă multe posibilități tocmai
pentru că nu sunt multe lucruri de făcut. te bucuri la
câțiva lei? dacă ai doar cinci lei ia-ți o bere. aici
contează dacă ai bani de băut e un semn de putere. de
obicei nu ai prea mulți așa că preferi tuborg sau holsten
nu te înfigi la carlsberg nici atât la catalogul cu beri
speciale care-s doar un moft. dă-i cu ciucaș să umple
mațu. sunt doar câteva cârciumi în care merită să intri.
jazz e pe praga la numărul 11 merg acolo de când am
intrat la liceu. alcoolul sexul drogurile legalele intră în
viața omului la o vârstă fragedă. intrarea la liceu
înseamnă primul pas în atmosfera nocturnă. tutunul e
deja un fleac drogul săracului. țigările la bucată sunt de
obicei până într-un leu e o afacere bună iar chioșcurile
de ziare din apropierea liceelor oferă astfel de servicii
deși nu au o gamă largă de țigări. kent 8 dunhill albastru
pall mall sunt de toate zilele. eu fumez marlboro roșu, e
mai scump dar merită. la țigări nu mă calicesc la bere da
la vin da la iarbă nu prea pun bani și nu fumez des. nam mai pus la iarbă de nu știu când și nici nu știu cum
supraviețuiesc în sfera socială a celor mai frumoși ani.
ani de liceu. legalele sunt împuțite rău au și nume
cretine. legalele sunt dinamită glonț în cap spargere praf
spital și alte cuvinte cu multe consoane apăsate.
legalele intră în viața prăjiților cam pe la 14-16 ani odată
cu prezervativele dubstepul drum and baseul și
frecvența scăzută la ore.

Despre carte: Ce ne aruncă Rareș la înaintare este aventura unui erou al timpurilor noastre, un adolescent plasat pe linia fortificată băutură – droguri – femei, ale cărui aventuri picarești te prind grație stilului alert, precum și forței pe care o emană scriitura. Un volum unde distincția fumată dintre poezie și literatură este abolită și unde coaiele nu sunt numite testicule.” – Octavian Perpelea
 
 
 

marți, 13 decembrie 2016

Vernisajul expoziției de pictură și grafică – Start Up #3, la Galeria Întâlnirilor

Joi, 15 decembrie 2016, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc vernisajul expoziției de pictură și grafică a elevilor Atelierului de pictură- Start Up #3.
Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.
 
Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 decembrie 2016 - 7 ianuarie 2017, la sediul Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane. Elevii Atelierului de pictură vor expune lucrări de grafică, pictură pe pânză și pictură pe sticlă realizate în urma participării la cursurile de arte și taberele de creație din perioada 2015 – 2016.
Elevi participanți: Ania Ionescu, Călin Vlad, Maria Stoicescu, Vanesa Găman, Alexia Roșu, Roberta Lambă, Briana Costan, Meilin Ling Iorganda, Sebi Marian, Patricia Proksch, Flavia Scărlătescu, Tudor Ivan, Maya Cristea.
În cadrul vernisajului, invitatul special Aaron Mirea va susține un minirecital la vioară. Coordonatorul Atelierului de pictură este Justinian Scărlătescu, artist vizual.

miercuri, 7 decembrie 2016

Expozitia ARCALIA a reputatului pictor Vasile Muresan – Murivale, la Kulturama Studio

In perioada 9 decembrie 2016-31 ianuarie 2017, Kulturama Studio, din strada Maria Rosetti nr.45,  gazduieste expozitia ARCALIA a reputatului pictor Vasile Muresan – Murivale.
Expozitia cuprinde o serie bogata de lucrari inspirate de satul natal, Arcalia, de langa Bistrita, din care autorul a plecat la o varsta frageda.
Realizate in ulei pe panza sau carton, peisajele pline de lumina si optimism exprima trairi si sentimente profund umane, coplesitoare, de iubire, dor, speranta.
Selectie realizata cu sensibilitate de curatorul expozitiei, Mirela Traistaru, aduce in atentia publicului o etapa de mare impact vizual si filozofic din creatia artistului Murivale.
Parteneri media:  Revista Caminul, Romania Libera, www.casamea.ro, Revista Business Woman si modernism.ro

luni, 5 decembrie 2016

Lansarea albumului „Orașul dispărut. Ploiești” de Dan Gulea

Societatea Culturală „Ploiești-Mileniul III” vă invită sâmbătă, 10 decembrie 2016, la orele 12, la librăria Cărturești din AFI Pallace Ploiești pentru lansarea albumului „Orașul dispărut. Ploiești” de Dan Gulea.

Publicat sub sigla Editurii Ploiești-Mileniul III și tipărit la Karta-Graphic Ploiești, albumul este o lucrare amplă, ce conține peste 300 de fotografii din orașul de altădată, cu focalizare pe anii 1960-1970. Pornind de la un set de fotografii ale Fotocineclubului de la Casa de Cultură a Sindicatelor, ce ar fi fost aruncate pentru a face loc unor activități mai lucrative, autorul și-a continuat investigațiile și a completat cercetarea cu colecția Ioan Groșescu (director al CCS la începutul anilor 1970), precum și cu colecția Carol Nicolae Debie (aflată la sediul Societății Culturale Ploiești-Mileniul III, dar și la Direcția Județeană a Arhivelor Prahova). Cu ajutorul lui Dorin Stănescu, istoric și vicepreședinte al Societății Culturale ploiești-Mileniul III, investigațiile pentru conturarea unei epoci au ajuns la colecția Alin Tomozei (nepotul cunoscutului inginer și director al Uzinelor „1 Mai” , Dimitrie Tomozei, asasinat bestial de Securitate la jumătatea anilor 1960), care asigură o notă specială acestui album. Pentru a completa o temă și o epocă s-a făcut apel și la alte arhive, ce au furnizat diferite informații și imagini: Bogdan Ciupercă, A. Hoffmann, D.I. Topciu.
Anii 1960-1970 sunt speciali în istoria urbană autohtonă, pentru că surprind două stiluri sau epoci: cea veche, care s-a dezvoltat organic de la începuturile modernității valahe, și cea nouă, a Epocii de Aur, care a resistematizat nu doar tramele urbane, ci și viața multora dintre noi. Omul nou are nevoie de noi edificii, care rescriu tradiția, istoria și chiar identitatea. Discrepanțele au fost surprinse de obiectivul enciclopedistului Carol Nicolae Debie (colecție ce a furnizat albumului peste 150 de imagini), dar și de fotografii profesioniști sau amatori grupați la Fotocineclubul de la Casa Sindicatelor. Dintre aceștia se disting dl Ioan (Jean) Popescu, fotoreporter al Flamurei Prahovei, ziarul oficial înainte de 1989, dar și regretații Dorin Manolescu sau ing. Ion Dravăț, ce au surprins multe dintre realitățile epocii. A treia sursă majoră a albumului este colecția Alin Tomozei, ce reunește imagini de familie, cărți poștale sau imagini de epocă, multe dintre ele fiind pentru prima dată publicate.
O panoramare a legăturilor Ploieștiului cu diferiți conducători ai țării din epoca modernă este primul capitol al volumului, fiind ilustrate momentele în care orașul a fost vizitat la cel mai înalt nivel, de la Cuza la Take Ionescu sau Carol II, cu tributul necesat epocii comuniste (Gheorghiu-Dej, Nicolae și Elena Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer ș.a.).
Deși nu lipsesc incursiunile în secolul XIX (27 de fotografii) sau în perioada interbelică (37 de imagini – dintre care un lot special de reclame ale epocii), albumul focalizează pe anii transformărilor, anii 1960-1970. Aceștia sunt prezentați din mai multe puncte de vedere ce alcătuiesc capitole deosebite: „Evenimentele vieții cotidiene” (cum și unde se petrecea: la teatru, la hipodrom sau pur și simplu cu... ursarii!), „Imaginarul simbolic” (monumentele și spațiile memoriei colective, înlocuiri și reamenajări) și, mai ales, „Redesenarea centrului” (vechea Piață a Unirii, în fiecare dintre laturile sale cardinale, cu Lipscanii sau cu Brașoveni, Franceză și Unirii, respectiv Calea Câmpinii, până în zona de Nord aorașului, cu biserica Sf. Vasile).
„Orașul rural”, „Orașul muzicii” și „Orașul subteran” sunt trei capitole care încheie această apariție editorială unică în peisajul cercetărilor și publicațiilor despre Ploiești și despre urbanismul nostru din a doua jumătate a secolului trecut, apărută sub egida Societății Culturale Ploiești-Mileniul III și a colecționarului ing. Alin Tomozei, ce a stipendiat cu generozitate tipărirea albumului în condiții grafice deosebite.

Despre autor:

Dan Gulea (n. 1977) este scriitor și critic literar, autor al monografiei Pluviografii. O istorie a culturii române de la Ploiești (2012, nominalizată la Gala Bun de Tipar, secțiunea Eseu) și editor al ultimei piese a lui Caragiale, Titircă, Sotirescu & Cia, reconstituită în premieră după manuscrise și mărturii. Cunoscut în mediul academic pentru lucrările despre avangarda românească (Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a avangardei române, 2007 sau Marginaliile avangardelor, 2016), Dan Gulea publică în mod constant opinii sociale și politice pe voxpublica.realitatea.net. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. 

marți, 22 noiembrie 2016

Seară de poezie cu Gilbert Danco și Marian Boboc, la Galeria Întâlnirilor

Joi, 24 noiembrie 2016, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o seară de lectură de poezie. Invitați: Gilbert Danco și Marian Boboc. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Gilbert Danco s-a născut la 22 august 1975, în Focșani, jud. Vrancea. Este absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie, secția Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. În anul 1997 câștigă „Marele Premiu” la Concursul Național de Filosofie „Lucian Blaga”, ediția a III-a, Cluj-Napoca,  pentru eseul ”Exista astăzi o criză a rațiunii?”, tema propusă de filosoful francez Pierre Aubenque. Câștigă premiul III la Concursul Național de Literatură ”Cristian Popescu”,  secțiunea proză, București,  pentru romanul „Eu contez”, premiul revistei „Arca” la Festivalul Național de Poezie „Gheorghe Pituț”, Beiuș și premiul Editurii GEEA la Concursul Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafarul...”,  Botoșani, pentru volumul de poeme „Schizofrenia”. În anul 1998 devine co-fondator și redactor al revistei  „Phylosophy&Stuff” (Cluj-Napoca). A publicat piese literare și eseuri filosofice în: „Apostrof”, „Verso”, „Tribuna” (Cluj-Napoca), „Astra”, „Interval” (Brașov),  „Colloquim” (Iași) „(Con)texte” (Petroșani), „Orizont lupenean” (Lupeni), „Semne” (Deva), „Provincia Corvina” (Hunedoara). Între anii 2008-2013 a fost director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, liceu unde e profesor de științe socio-umane. A publicat volumele: „Schizofrenia”, Editura Geea, Botoșani, 2000; „Eu contez”, Editura Focus, Petroșani, 2003; „Râsul lui Zarathustra – eseu asupra timpurilor noastre”, Editura Fundației Alfa, Cluj-Napoca, 2010; „Ce bine e în altă lume”, Editura Fundației Alfa, Cluj-Napoca, 2013.

Marian Boboc s-a născut la 4 august 1967, la Petroșani, județul Hunedoara. Din 2006 este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. A fost redactor șef al publicațiilor Abataj, Săptămâna Văii Jiului, Orizont lupenean, Noroc bun și Ortacul. A coordonat vreme îndelungată Cenaclul Boema. Împreună cu Adrian Cerchez pune pe simeze expoziția de pictopoezie „tina turner. cornelia. orașul cu barbă”. Între 1993 - 1996 participă la organizarea în Valea Jiului a Festivalului Național de Literatură „Unde ne sunt visătorii”.  Din 2008, Prăvălia cu istorii - publicație de istorii din Valea Jiului, găzduită de cotidianul Ziarul Văii Jiului, apare sub direcția sa. În 2013 a organizat Festivalul de autor „Toamna Bobocului”. Din 2009, redactor șef al cotidianului Ziarul Văii Jiului. „Pentru întreaga sa activitate pe tărâmul culturii naționale și pentru maniera constantă prin care a promovat imaginea municipiului Petroșani”, Consiliul local și Primăria Petroșani îi conferă în 2010 titlul de Cetățean de onoare al municipiului Petroșani.
Premiul „Excelsior” pentru promovarea imaginii culturale a municipiului Petroșani i-a fost acordat în anii 2013, 2014, 2015 și 2016 de Consiliul Local și Primăria municipiului Petroșani.

În anul 2015 - Diplomă de excelență din partea Consiliului Județean Hunedoara, pentru „întreaga sa activitate depusă în domeniul creației literare, pentru dezvoltarea și promovarea vieții culturale hunedorene, precum și pentru substanțiala sa contribuție adusă în domeniul publicisticii”. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva îi acordă în 2015 „Diploma de excelență” „pentru merite deosebite în activitatea publicistică și literară” din Valea Jiului”. Premiul pentru poezie la Festivalul european de literatură „Sensul iubirii”, Drobeta Turnu Severin, 2015.  A publicat volumele de versuri:  de-a iubirea (Ed. Cameleonul, Petroșani, 1994); prima putere în pat (Biblioteca Abataj, Petroșani, 1996); timpuri grele femei ușoare (Ed. Monada, Petrila, 2002);  femeia din marile colonii ale cărbunelui (Ed. Autograf MJM, Craiova, 2010). Alături de Gilbert Danco a îngrijit volumul Valea scrierii - antologia Cenaclului „Boema” din Valea Jiului. A îngrijit reeditarea Monografiei Soc. Petroșani (Ed. Autograf MJM, Craiova, 2015). Este coautor al cărții Dicționarul scriitorilor din Vale (Ed. Matinal/ Camele­onul, Petroșani, 1999) și al încă 7 volume. De asemenea, a publicat și alte 21 de volume document.  

luni, 21 noiembrie 2016

Festivalul Internaţional Craiova Muzicală- Ediția a 43-a

Vineri, 25.11.2016 

Casa de Cultură a Studenților Craiova
Sala Mică

ora 21:00 

Insula din ziua de mâine 
ficțiune reală în concert de Irinel Anghel



cu

Irinel Anghel - voce, performance
Bogdan Frigioiu - chitară electrică
Marian Cîtu - electronics
Barrie Webb - trombon
Mihai Pintenaru - clarinet
Luiza Mitu, Irina Maria Niţu, Andrada Băleanu, Daniela Ionescu, Ioana Stama - performance

Unde? Între realitate şi ficţiune, între concert şi performance, cu artişti şi public. Acolo se află un spaţiu la intersecţia dintre Insula din ziua de ieri a lui Umberto Eco, legenda Parthenopei, Arca lui Noe şi lumea lui Boris Vian, pe teritoriul greu imaginabilului ce se aşează sau cade în realitate cu puterea neobişnuitului. Insula din ziua de mâine este locul întâmplărilor a căror cauză se află în viitor, prefigurând trasee, experienţe și decizii astăzi încă nebănuite.

Organizator: Filarmonica Oltenia

Seară de jazz și blues cu Ruxandra Zamfir, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 23 noiembrie 2016, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o seară de discuții despre concertul care a constituit materialul pentru un nou album - live - sub semnătura Ruxandrei Zamfir, intitulat Wild At Heart. Invitați: Ruxandra Zamfir & prietenii. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Concertul de jazz și blues a avut loc în data de 10 noiembrie 2016, la Green Hours,  unde Ruxandra Zamfir, Mihai Iordache, Sorin Romanescu și Dan Alex Mitrofan au susținut a live recording session for a new album. Patru muzicieni & high quality sound, &mult suflet. Titlul albumului provine din poemul scris de Tennessee Willimas "Stairs to the Roof" : "A prayer for the wild at heart kept in cages./I know how you long to feel your blood pumping,/ to hear your heart beating faster..."
Ruxandra Zamfir este absolventă a Facultății de Pedagogie Muzicală, Compoziție și Muzicologie din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, secția Jazz - Muzică ușoară. Deține studii masterale în jazz și muzică ușoară, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Mircea Tiberian, iar în 2013 devine doctor în muzică, titlu acordat de Universitatea Națională de Muzică din București pentru teza „Interpretarea vocală în cultura pop. Tehnică și stil”, sub îndrumarea cercetătorului dr. Speranța Rădulescu. Publică articole de actualitate muzicală în revista „Acord”, apărută sub egida Universității Naționale de Muzică din București. Susține concerte de jazz în diferite formule - Jazz Unit, Mircea Tiberian Trio, Sound Affairs (proiect propriu, realizat in colaborare cu chitaristul Sorin Romanescu si cu saxofonistul Mihai Iordache). În 2009 lansează albumului „Being Green” (Green Records), realizat împreună cu pianistul Mircea Tiberian și cu chitaristul Sorin Romanecu. Dă interviuri și prestații muzicale în direct, în cadrul emisiunile radio Dimineatacrossover (Radio Romania Cultural) și RFI 360.

De asemenea, este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. Este redactor la secția Cultură - Eveniment a cotidianului „Ziua”, redactor - corespondent la secția Politic a Agenției de presă MEDIAFAX și redactor - corespondent al săptămânalului de opinie „NU” din Cluj – Napoca.

miercuri, 9 noiembrie 2016

Cabaret Dada - Add to address book, la Cabaret Voltaire din Zürich

Vineri, 11 noiembrie 2016, ora 19, la Cabaret Voltaire din Zürich (Spiegelgasse 1, 8001 Zürich) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va fi prezentat proiectul Cabaret Dada - Add to address book. Invitați: Mirela Trăistaru și Chris Simion – Mercurian. Evenimentul este susținut de Clubul Român Baden și Institutul Cultural Român.
Mirela Trăistaru (pictor și scenograf) și Chris Simion-Mercurian (scriitor și regizor de teatru) vor prezenta unul din cele mai vaste și mai complexe proiecte dadaiste contemporane, în care pictura, artele teatrale, literatura și filmul de artă se întâlnesc. Cele doua artiste lucrează împreună din 1999 și sunt recunoscute ca fiind două personalități ce se manifestă în avangardă și susțin expresia artistică modernă.
Add to address book poate fi privit și ca un imens colaj. Lucrarea Mirelei Trăistaru este un proiect complex care a fost realizat din lucrările a peste 120 de artiști, pictori, sculptori, graficieni, poeți, fotografi, artiști conceptuali, artiști naivi, tatuu-atori din 23 de țări – cu stiluri, viziuni și tehnici artistice diferite.
Chris Simion-Mercurian face/dezleagă texte teatrale într-o manieră specifică ei.
În regia lui Chris Simion-Mercurian, spectacolul de la Cabaret Voltaire din Zürich se va construi cu ajutorul celor prezenți, iar decorul va fi confecționat pe loc alături de Mirela Trăistaru.
În cadrul serii va fi proiectat și filmul proiectului -Add to address book.
În teatru… Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Este absolventa a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" – București (secția teatrologie, în 2000 și secția regie teatru în 2005). Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât și pentru spectatorii care îi prizează poveștile. Printre spectacolele care au consacrat-o amintim Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Dragostea durează 3 ani și altele.
Chris Simion are 9 cărți publicate, ultimele trei fiind best-seller: Ce ne spunem când nu ne vorbim (2010), În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2016), 40 de zile (2015)
Din  2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2015 devine ambasadorul ”Chris Simion Theater & More”. A fost distinsă cu premiul ”Femeia anului 2015” –Ambasadorul artei românești peste hotare.
Artista Mirela Trăistaru este considerată o artistă exponențială, nu numai pentru talentul său remarcabil, realizările și cariera impresionante, ci și datorită varietății și complexității creației sale. A avut numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară cât și în străinătate, participări la bienalele din Cairo și Beijing, prezentări de modă și participări în tabere, rezidențe și simpozioane de creație, domeniile în care se exprimă fiind: pictura, desenul, scenografia, body-art, happening, media, obiectul de artă și lucrări monumentale. Mirela Trăistaru a fost distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale.

luni, 7 noiembrie 2016

PHL4U24GET- Relaţii sonore de unică folosinţă

La Craiova, în cadrul celei de a 3-a ediţii a Festivalului de Performance Poetry, se lansează o limbă fictivă printr-un concert-performance experimental pentru care spectatorii sunt invitaţi să semneze la intrare un acord de uitare.
 
Festivalul Internaţional de Performance Poetry
Ediţia a 3-a
Craiova
prezintă

Sâmbătă 12 noiembrie 
ora 20:30
 
la
Club Arcade 

PHL4U24GET
Relaţii sonore de unică folosinţă 
pentru lansarea unei limbi fictive 
cu termen foarte limitat de valabilitate

cu 
 
Irinel Anghel - voce, performance
Bogdan Frigioiu - chitară electrică
 
PHL4U24GET va dispărea în clipa următoare folosirii ei. Este o limbă pe care o poţi auzi o singură dată pentru a o uita. 
Posthumanlanguageforyoutoforget devine astfel un cadou de ne-fixare din partea celor doi artişti oferit într-un concert-performance experimental publicului ce va fi invitat să semneze la intrare acorduri de uitare pentru tot ceea ce vor auzi şi trăi în seara de 12 noiembrie. 

Organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu

Despre dansul contemporan cu Andreea Novac și Miruna Paul, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 9 noiembrie 2016, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o seară de dezbatere despre libertatea de exprimare, inspirația și plăcerea artistică pe care ți-o poate provoca practicare dansului contemporan. Invitați: Andreea Novac și Miruna Paul. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.
 
 
De ce te-ai înscrie la un curs de dans contemporan? Poate un curs de dans să-ți stimuleze libertatea de exprimare, inspirația și plăcerea artistică? Este corpul un spațiu deschis, de explorat, un spațiu capabil să surprindă și să se surprindă? Poate practicare dansului contemporan să combată “bolile moderne” generate de sedentarism, postură incorectă, stat prelungit la birou, cifoze, scolioze, lordoze, problemele articulare? Aceste teme, dar și altele vor fi abordate pe larg în cadrul dezbaterilor.
 
Andreea Novac este coregraf și performer. S-a născut în 1981. A studiat Psihologia la Universitatea București, iar în 2008 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “IL Caragiale”, secția Coregrafie. În prezent este masterand UNATC în Artă Coregrafică. Trece printr-un număr important de programe și ateliere de dans contemporan, lucrează cu coregrafi din țară și din străinătate, participă la module intensive de coregrafie în universități din Amsterdam și Bruxelles. Din 2005 începe să creeze propriile piese: "Aici totul e diferit”, “Dance a playful body”, “Pretend we make you happy”, “On tenderness”, „37 minutes of make believe”, pe care le prezintă pe scene naționale și internaționale.
 
Beneficiază de burse de studiu și rezidențe în străinătate (Italia, Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Austria, Ungaria, România), burse pentru cercetare asupra mișcării în Italia și este o obișnuită a atelierelor de dans contemporan din cadrul festivalului Impulstanz Viena. Participă ca interpret sau coregraf în festivaluri și proiecte europene - Explore Dance Festival, Europe în Motion, Romanian Showcase, ArtistNe(s)t – International Contemporary Dance Festival, Romanian Dance Platform, Moving Romania, Dance. Movement. Theatre, etc.
 
Din 2008 este profesor invitat pentru a susține cursuri și ateliere de dans contemporan în cadrul Centrului Național al Dansului București, Fundația Calea Victoriei, Attitude Balet Studio, Fabrica de Pensule Cluj Napoca, licee de coregrafie din țară. Creează coregrafie pentru film și teatru.
 
Miruna  Paul este traducător și veșnic cursant în dans contemporan. A început cursurile de dans cu Andreea Novac în 2011 și de atunci a mai lucrat și cu alți coregrafi (Attila Bordas, Gabriella Maiorino). În anul 2013 participă la Școala de Vară Icon Arts la secțiunea de dans contemporan. A participat la coregrafia dedicată evenimentului Antumbra organizat de asociația Calup în 2013.

joi, 3 noiembrie 2016

Expoziție foto la Viena cu lucrările profesorilor de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca

Fotografiile a nouă cadre didactice de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca vor fi expuse în această săptămână într-o galerie de artă din Viena. Vernisajul expoziției “25+1 Foto Cluj” va avea loc vineri, 4 noiembrie, la Five Plus Art Gallery din capitala Austriei.
Artiștii care vor expune sunt Andrei Budescu, Diana Drăgan Chirilă, Irina Dumitrașcu Măgurean, Feleki Károly, Dorel Găină, Laura Ghinea, Kalló Angéla, Alexandru Rădulescu, Eugen Savinescu.
Expoziția “25+1 Foto Cluj” aniversează 25 de ani + 1 (an) de la înființarea departamentului Fotografie-Video-Procesare Computerizată a Imaginii din cadrul Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca și reprezintă o privire de ansamblu asupra creației artistice a cadrelor universitare din departementul menționat. Profesorii sunt cei care îndrumă și formează noile generații de artiști vizuali, astfel că activitatea lor artistică este relevantă inclusiv din această perspectivă.
Punctul tematic central al expoziției este criza omului în contemporaneitate, cu multiplele ei fațete: pierderea identității, pierderea valorilor, criza personală, stresul, deruta, accesul facil la informație, la tehnică și la comunicare, timpul a cărui trecere e percepută ca fiind mai rapidă - toate își lasă amprenta în personalitatea omului contemporan, iar noua generație este esențialmente diferită de cele anterioare”, punctează Irina Dumitrașcu Măgurean, curatorul expoziției.
Irina Dumitrașcu Măgurean este artist vizual, membră a Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca. În Fabrica de Pensule, Irina Dumitrașcu Măgurean are un artist run space, Atelier Irina M, în care organizează diferite evenimente artistice.
Expoziția “25+1 Foto Cluj” alătură munca întemeietorilor departamentului - Feleki Károly, Dorel Găină și Eugen Moritz - cu cea a generațiilor mai tinere, artiști care le-au fost studenți și care acum sunt universitari la rândul lor. Pe de o parte, expoziția urmărește individualitatea fiecărui artist-profesor, iar pe de altă parte, este punctată conviețuirea viziunilor diferitelor generații. Expozanții creează cu toții în domeniul fotografiei, însă au personalități diferite, respectiv explorează aspecte diferite ale fotografiei, au interese, teme și tehnici diverse, astfel că evenimentul va reprezenta și o radiografie a școlii de fotografie de la Cluj.
Lucrările vor putea fi văzute la Five Plus Art Gallery până în 14 noiembrie 2016.
Eveniment organizat de Five Plus Art Gallery, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Viena și al Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca. Partener media al evenimentului: Modernism. 

 

duminică, 30 octombrie 2016

Actrița Delia Nartea, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 2 noiembrie 2016, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o seară cu și despre Delia Nartea, actriță, moderatoare de emisiuni, coordonatoarea atelierelor de teatru, compozitoare și interpretă. Invitați: Delia Nartea și prietenii. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.


Actrița Delia Nartea s-a născut la 14 mai 1972, în București. În copilărie a studiat pianul, a fost membră a corului de copii al Radio Televiziunii Romane. A învățat la Liceul Pedagogic din capitală si a fost distribuită în serialul TV Călătorie de neuitat, regizat de Geo Saizescu. În anul 1994 a absolvit, Academia de Teatru si Film, la clasa profesorului Ion Cojar si timp de 2 ani a jucat pe scena Teatrului Toma Caragiu Ploiești. Din 1996 este actrița a Teatrului de Comedie din capitală. A jucat în roluri ca Isabelle din Iluzia comică de Pierre Corneille, regia Alexandru Darie; Fata din Eu când vreau să fluier, fluier de Andreea Vălean, regia Sorin Misirianţu, Nina din ...escu de Tudor Muşatescu, regia Alexandru Dabija; Katia Volkova din Audiţia de Alexandr Galin, regia Mircea Cornişteanu; Luluţa din Chiriţa of Bârzoieni după Vasile Alecsandri, musical, scenariul şi regia Iarina Demian; Silvia din Doi tineri din Verona de William Shakespeare, regia Felix Alexa; Annie Jaquet din Vine barza!!! de André Roussin, regia Constantin Dicu; Văduva Begbick din Galy Gay de Bertholt Brecht, regia Lucian Giurchescu; Doris din Fata de mătase artificială de Irmgard Keun, regia Vlad Massaci etc. Face parte din spectacolul-recital de poezie si jazz, intitulat „Două cuvinte”. A interpretat peste 20 roluri la teatrul radiofonic. A devenit doctor în arte în anul 2008 si profesor de Actorie la Universitatea Națională de Artă Teatrală si Cinematografie, a compus muzică pentru spectacole de teatru. Printre filmele în care a jucat se numără Făt-Frumos cu Moț în frunte, regia Radu Popovici, Bariera, regia Liviu Pojoni, Paradisul în direct, Asfalt Tango, Detectiv fără voie, Margo, SMS. A apărut în reclame si a moderat emisiuni Tv ca Bărbați la cratiță sau Practic TV la TVR 2. Actrița Delia Nartea este coordonatoarea atelierelor de teatru pentru copii și a celui de actorie – adulți neprofesioniști. Atelierele sunt organizat pe categorii de vârstă și înțelegere și desfășoară la Teatrul de Comedie și în Calea Victoriei 120.

marți, 25 octombrie 2016

Proiecția documentarului “Ardeleni la Auschwitz”, r: Andy Lupu, la Galeria Întâlnirilor

Joi, 27 octombrie 2016, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc proiecția documentarului “Ardeleni la Auschwitz”, r: Andy Lupu și o dezbatere pe marginea filmului. Invitați: Andy Lupu și invitați surpriză. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.
 
Propunând o abordare diferită a Holocaustului, documentarul se concentrează pe urmașii supraviețuitorilor, așa numita “generație fără bunici”. Cum s-a transmis experiența Holocaustului din generație în generație, prin istorii de familie. „Ardeleni la Auschwitz” aduce în atenția publicului părți de istorie mai puțin cunoscute: destinul doctorului orădean Nyiszli Miklos care a ajuns anatomo-patolog în echipa doctorului Mengele sau acțiunile curajoase ale avocatului clujean Rudolph Kastner care a salvat viața a peste 1500 de evrei, un adevărat Oskar Schindler din Ardeal. Un alt exemplu de poveste mai puțin cunoscută este cea a taberei de romi din Auschwitz-Birkenau – Zigeunerfamilienlager -  unde este de presupus că au ajuns și romi originari din Ardealul de Nord. În film apar și aspecte umane, luminoase, cum ar fi poveștile unor “drepți între popoare”, ne-evrei din Ardeal care au salvat evrei de la deportare. Filmul, împărțit în capitole, urmează firul cronologic al evenimentelor: Viața înainte de deportare, Ghetourile, Drumul spre Auschwitz, Auschwitz-Birkenau, Povestea lui Nyiszli, Tabăra Romilor, Holocaustul copiilor, Drepții între popoare, Povestea lui Rudolph Kastner, Despre iertare, Memoria monumentelor. Filmările au fost realizate în România, Polonia, Israel și Elveția. Cu toate că Holocaustul este un subiect des atacat de oameni de film din toată lumea, documentarul “Ardeleni la Auschwitz” vine cu un suflu proaspăt și, pe alocuri, chiar inedit.
 
Andy Lupu este scenarist, regizor si producător. A mai realizat: documentarul: Puterea râsului (despre trupele studențești de umor din anii 1980 și protestul lor anti-comunist), serialul TV: În Derivă (HBO) și scurt-metrajul: 6 Minute.

miercuri, 19 octombrie 2016

Gabriel Panev & Hristo Panev @ Gallery

Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane vă invită joi, 20 oct 2016, ora 19.00, în spațiul cultural Gallery, la vernisajul expoziției de pictură al familiei de artiști PANEV din Bulgaria. Vor fi prezentate câteva picturi ale lui Gabriel Panev, desene originale ale lui Hristo Panev și un mix-media pe hârtie.

 National Association for Contemporary Visual Arts invites you thursday at 19.00 in the Cultural Space Gallery at the exhibition of paintings by artists Panev family from Bulgary. We’ll present you some paintings by Gabriel Panev, original drawings by Hristo Panev and mix media on paper by Petya Paneva.
 
Hristo Panev.
 
“The sense of live is in elaboration of human spirit, and the highest manifestation of the spirit is art, through it the artist in a moment of inspirations is touching to God” – Hristo Panev.

Hristo Panev is a recognized author in the contemporary Bulgarian art. He works in the sphere of paintings, graphics, illustration, book design and monumental art.

His paintings are characterized with expressionism, rich colorful gamma, genre and theatrical variety. It is influenced from the Bulgarian icon and mainly from the Bulgarian fresco. Typical for his cycles: Frescos, Mythological scene, Bible subjects, Life subjects: Love, motherhood, music.

His graphic drawings are with clear line and closer to the poetry.

His monumental art are in technicks – sgraffito and dry fresco.

Hristo Panev is eternally seeking, a restless spirit in the contemporary Bulgaria art.

Birth place: He was born in 1942 in Krepost village, Haskovo district, Bulgaria. Graduated from Veliko Turnovo Univercity “St.St.Kiril and Metodii” in 1969 – subject black and white drawing. In 1976 – he became a member of the Union of the Bulgarian artists.

Exhibitions in Bulgaria: Pernik /1973/, Dimitrovgrad /1977, 2002, 2005, 2010/, Pavlikeni /1983/, Gabrovo /2003/, Plovdiv /2004/, Haskovo /1989, 1996, 2010/, Ruse /1997/, Nesebar /2004/, Shabla /2011/, Veliko Turnovo /1971, 1997, 1998, 1999, 2000, 2002, 2007, 2012/, Dryanovo /2010/, Lovech /2011/, Shabla /2011/, Varna /2001, 2011/, Sofia /1987, 1996, 2002, 2003, 2011, 2012/.

Exhibitions abroad: Germany – Hammeln /1991/, Hannover /1992, 1996/, Munster /1992/, Hammelburg /1993,2002/, Mossingen /1997,1998/, Switzerland – Bern /1993/, Bremgarten /1993/, Austria – Viena /1994/, Mossingen /1997,1998/, Hungary – Budapest /2003,2004,2015/, Slovakia – Snina /2002/, Croatia – Groznjian /2005/, Italy – Roma /2006/, Cortona /2010/, Turkey Istanbul /2011/, England, London /2016/

International salon of invention and innovation: Sofia/1997/-gold medal, USA – Pittsburgh /1998/ – gold medal, Cyprus/1998/ – gold medal, Casablanca /1998/ – silver medal.

He was awarded with the prize of Veliko Tarnovo 2006.

Honorary citizen of Dimitrovgrad 2002.

In 2011 – Actual member of the International Academy of Art at UNESCO “New Era.”

In 2011-Participate in the First International Art Exhibition of the actual members of the International Academy of the “New Era” Goverment Gallery in Moscow.

In 2012 – Participation in the exhibition “Mnogolikaya Russia” in the city Vladimir.

In 2013 – he was awarded with medal “Painter of the new Century” in the nomination “Painter of the Year” from World Art Academy “New Era”, in Istanbul, Turkey contribution to the development of modern European art.

In 2013 – he was awarded with medal “1150 years since the creation of the Russian Republic” by a decision of the Russian Academy of Arts in Moscow.

In 2013 – he was awarded for contemporary portrait in nomination “Work of Inspiration” in III International Art Exhibition in Gabala, Azerbaijan Republic.

In 2013 – He become honorary member of the Russian Government Art Academy with president Zurab Tseretely in Moscow.

In 2013 – Diploma for participation in the exhibition “Mnogolikaya Russia” in Kazan organized by the Russian Government Art Academy.

Works of the artist are in possession of galleries and private collections in Austria,England, Belgium, Germany, India, Mexico, France, Switzerland, Turkey, Japan, USA, Bulgaria, Greece etc.
 
Gabriel Panev

Gabriel Panev is a representative of the contemporary modern generation Bulgarian artists.


Foto credit: Dana Dociu


He is graduated in the subject of painting at the Sts Cyril and Methodius University of Veliko Turnovo. Still student he seeks his way of creative growth. Passing through the influence of surrealistic tendencies of western European art and reaching to the esthetics of the abstraction. He grow in the family of artists and is not get into their creative influence, as he search and found his own style subordinate to his own creative point of view, as well as of the newest tendencies of the modern European art. If we try to characterize the peculiarity of his art, we should mention, that it is rich of color gamma wearing the sign of the modern abstract painting. Something else, he uses symbols and signs of Christian culture with which meat deeper suggestions and messages to the spectator. If we should generalize the written up to here, we can say, that Gabriel Panev is talented, modern, thinking modern artist, which creative achievements are guarantee for rising way of development in the sphere of the contemporary modern painting.
 ________________________________________

The Artist Mr. GABRIEL PANEV was born in 1970 in Veliko Turnovo. In 1989 finished the Tzahko Lavrenov Art School. In 1996 graduated in the subject of painting at the Sts Cyril and Methodius University of Veliko Turnovo.

Exhibitions in Bulgaria: Russe /1997/, Plovdiv /1998/, Haskovo /1998/, Veliko Turnovo /1999, 2001, 2003, 2006, 2008, 2010, 2011,2012, 2015/, Dimitrovgrad /2000/, Nesebar /2004/, Sofia /2002, 2003,2011/, Dryanovo /2010/, Lovech /2011/, Shabla /2011/, Varna /2011/.

One man shows in Europe: Germany – Munster /1992/, Hammelburg /1993/, Mossingen /1996, 1997/, Denmark – Vilberg /1994/, The Netherland – Alkmaar /2003/, Croatia – Groznian /2005, 2009/, Zadar /2009/, USA – New York – Manhattan /1998/, Massachusetts – Rockport/2002/, Boston /2002/, Hungary – Budapest /2007,2015/, Turkey – Antalya /2010/, Istanbul /2011,2012/, England, London /2016/

International salon of invention and innovation: Cyprus /1997/ – golden medal.

Awarded for fine arts from Boston’s Art Association: Boston /2002/

Awarded with first place for fine art at the Christmas Exhibition, 2012 in Veliko Turnovo from Rotary club and Representation of Veliko Tarnovo’s artists /2012/.

Work of the artist are in possession of galleries and private collections in: Germany, Denmark, Japan, France, Jordan, USA etc.

 
PETYA PANEVA
 
DATE OF BIRTH: 23.11.1973
 
ARTIST’S CITIZENSHIP OR COUNTRY NAME: BULGARIA

EDUCATION
1999 – Graduated New Bulgarian University – subject “Economics and Business Administration”.

2002 – Finished art school for applied Arts in Veliko Turnovo.

2012 – graduated “Graphic and interior design”- professional school ” Intelekty”.

AWARDS: III-rd place at Woman Art Festival in Istanbul, 2013

SOLO EXHIBITIONS: BULGARIA, CROATIA, TURKEY.

GROUP EXHIBITIONS: BULGARIA, TURKEY, FRANCE, SLOVAKIA, HUNGARY, ENGLAND.

WORKS IN COLLECTIONS: EUROPE, ASIA, AUSTRALIA

WORKPLACE: BULGARIA

E-MAIL : panevart@gmail.com

Panev complete family of artists awaits you with us at Gallery on Thursday 20th October 2016 at 19.00 !!!

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...