luni, 13 noiembrie 2017

Dezbatere despre rolul artistului în societate, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 15 noiembrie 2017, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o seară de dezbatere legată de rolul artistului în societate. Invitate: Irina Gache și Laura Livia Grigore. Evenimentul se derulează sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Irina Gache și Laura Livia Grigore consideră că rolul artistului este de a aduce oamenii mai aproape de ei înșiși, de emoțiile lor. Deși, uneori, aparent inutil și fără a avea un rol funcțional, practic, imediat, artistul este un adevărat catalizator al schimbării. Arta ne poate oferi o perspectivă originală sau o soluție ingenioasă pentru simplificarea sau chiar rezolvarea unor problemele cu care se confruntă societatea, insuficient ascultate sau înțelese.

Irina Gache este un artist vizual cu un background în psihologie. Având o eternă fascinație pentru sufletul uman a găsit arta ca fiind cea mai facilă și la îndemână metodă de a atinge puncte importante și sensibile ale oamenilor și a da grai prin imagini viziunilor interioare și trăirilor sale. Schimbă rolul de simplu martor devenind actor și își expune experiența și opiniile sale prin intermediul a ceea ce creează. Îndeamnă mereu și pe ceilalți să își găsească vocea prin creativitate, în momentele când cuvintele, într-o manieră mult mai rigidă și rațională ajung să țină captive simțirile și opiniile oamenilor. Nu are nici cea mai mică îndoială că fiecare om este un artist, singura problemă este că unii poate nu au ajuns încă să știe cum sau să se simtă liberi să se exprime astfel. Arta sa vorbește câteodată despre interiorul omului, ca o radiografie a trăirilor, trasând adevărate hărți despre concepte psihologice și psihic în general, și alte dăți despre subiecte tabu în care gășește cu usurință insight-ul și curiozitatea de a cerceta, fie ele de natură religioasă, complexe cu care se confruntă fiecare dintre noi sau probleme ale societății în care trăim.

Laura Livia Grigore este scriitoare și artist vizual, cu un background în inginerie spațială. Se prezintă ca un incurabil umanist entuziast. Este autoarea cărții "The Heart is The Center of the Universe". Susține cu tărie trăirea unei vieți pline de sens și încearcă să aducă în atenție beneficiile extraordinare ale unei practici creative, cu dimensiunile sale ludice, aventuroase și nu în ultimul rând spirituale. Căutarea să personală a echilibrului este de asemenea și un angajament de a lega partea stiințifică cu cea emoțională și a aduce la lumină importanța inimii câteodată ignorată în o lume în care tehnologia avansează într-un ritm foarte rapid. Arta sa este o metaforă dinamică a transformării și o încercare de a provoca porțile percepției.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...